Reducerea consumului de substanțe utilizate în agricultură nu este un scop în sine, ci o necesitate, atât pentru reducerea poluării cât şi pentru reducerea costurilor şi creşterea profitabilităţii în fermă. În ultima perioadă, însă, ne lovim, indiferent de industria din care facem parte, de costuri tot mai mari, ceea ce înseamnă că suntem nevoiți să folosim toate resursele cu mult mai multă atenție, doar atunci când trebuie și în cantități cât mai aproape de necesar.
Fermierii se găsesc într-o situaţie delicată, pe de o parte fiind nevoiți să producă mai mult pe suprafeţe mai reduse datorită urbanizării, industrializării sau deşertificării, reducând impactul asupra mediului, iar pe de altă parte, să găsească soluţii pentru creşterea profitabilităţii activităţilor agricole.
Digitalizarea și accesul la informaţie reprezintă factori importanţi în dezvoltarea sectorului agricol și la o reducere foarte importantă a pierderilor. Una din pierderile înregistrate de fermieri are loc chiar de la planificarea producției. Fără date precise privind solul și fără a se cunoaște nevoile reale ale culturilor, este imposibil să se calculeze aporturile necesare pentru fiecare sezon în parte. Este deja demonstrat că o soluție software pentru gestionarea fermei reduce pierderile de substanțe de la îngrășăminte, produse pentru protecția culturilor și de alte soluții folosite în timpul anului agricol.
Aplicarea greșită sau inadecvată a tratamentelor poate duce și ea la pierderi. Produsele de protecție a culturilor împotriva dăunătorilor și a bolilor este responsabilă de pierderi de randament, iar acesta este un alt factor care afectează veniturile fermierilor. Soluțiile digitale îi ajută pe fermieri să ia decizii în timp util, bazate pe informații și pe situația în timp real de pe teren.
FieldBook AgriApps monitorizează continuu condițiile meteorologice de pe câmp și fermierii sunt informați în cazul în care există riscul de vreme rea sau vor ști dacă și când sunt condiții optime pentru aplicarea anumitor tratamente. De asemenea, au la dispoziție un modul de inspecții și observații, care permite adăugarea de informații, chiar și în format foto-video. Astfel, vor putea interveni exact pe parcelele unde au fost identificate probleme, optimizând utilizarea substanțelor, indiferent de tipul lor.
FieldBook AgriApps gestionează întregul proces, începând cu planificarea anului agricol, apoi gestionează lucrările agricole, care se face în timp real, fie că vorbim de lucrări mecanizate sau fizice și sunt urmărite culturile pe baza unui plan de inspecții și observații. De altfel, platforma este integrată cu orice echipamente, cum sunt stațiile meteo și mai permite urmărirea din punct de vedere al calității recoltei a ceea ce se întâmplă.
Aplicația poate fi accesată de pe orice dispozitiv, pe bază de abonament (SaaS) și rulează în cloud, folosind platforma Microsoft Azure. Astfel, se plătește în funcţie de suprafaţa fermei, de cât consumi și mai sunt costuri suplimentare pentru nevoi specifice, care pot fi finanțate prin fonduri europene.
Utilizând soluția FBAA informațiile ajung în timp real și ajută la luarea celor mai bune decizii privind culturile din diferite ferme și parcele. Costurile sunt în permanență sub control, având o previziune a lor până în momentul recoltarii. Trasabilitatea (parcele, tratamente, substanțe, echipamente și oameni) este asigurată tot timpul, fiind la un click distanță.
FieldBook AgriApps vine cu o serie de funcționalități și de rapoarte specifice, care vă permit: