Agricultura reprezintă prioritatea zero în cadrul Uniunii Europene, fiind cel mai important sector al economiei, iar pentru deceniul următor - cel al agriculturii digitale, fermierii vor fi nevoiți să se adapteze timpurilor și să adopte soluții tehnologice, care să-i ajute să lucreze mai inteligent și mai profitabil. Lumea întreagă se schimbă cu ajutorul tehnologiei și nici industria vinului nu rămâne la fel. Dacă activați în acest domeniu, ar trebui să știți că există câteva trenduri pe care ar trebui să le urmăriți.
Pentru a ști ce, unde și când să facă, viticultorul are nevoie de informații despre toate aspectele care pot influența creșterea viei, iar acestea sunt rezultatul prelucrării datelor brute provenite de la mai multe surse de date, cum ar fi senzorii din teren, stațiile meteo, dronele care pot survola și supraveghea via sau oamenii de pe teren.
Previzionarea, monitorizarea și planificarea mai bună a tratamentelor care trebuie făcute în vie sunt un exemplu foarte relevant. În baza informațiilor și alertelor primite atât de la senzorii din teren, cât și de la stațiile meteo, se pot face previziuni cu privire la tratamentele necesare în funcție de tratamentele anterioare, dar și de boli, condiții meteo sau dăunători. Vom avea deci nu doar o vie mai sănătoasă, dar și o reducere a cheltuielilor!
La nivel global, comerțul online de vin a crescut cu peste 600% comparativ cu anul 2006, ridicându-se acum la peste 4,5 miliarde de Euro. Platforma de comerț online și integrarea acesteia cu un sistem integrat de gestiune pentru vinificație, permite pe lângă o mai bună gestionare a comenzilor și a vânzărilor, și o îmbunătățire în comunicarea cu clienții sau cu distribuitorii.
Soluțile BITSoftware pentru viti-vinicultură sunt aplicații specializate și complete pentru producătorii de vin, care gestionează toate procesele de la managementul terenului și al culturilor, planificarea și producția de struguri și de vin, îmbuteliere și etichetare până la distribuție.